Context – Lumea post-1991, o lume unipolară:

Războiul Rece s-a întins de-a lungul unei perioade în care lumea a fost dominată, din punct de vedere militar, economic, științific și social de către două mari puteri, opuse ca regim de guvernare și ideologie: Statele Unite și Uniunea Sovietică. Acestea au fost într-o permanentă competiție, însă, spre sfârșitul anilor 1980, problemele interne ale U.R.S.S.-ului, manifestate prin crize sociale, sărăcie, lipsa alimentelor, buget mult prea mare alocat armatei și înzestrării trupelor, combinate cu un lung și sângeros război în Afganistan și cu o deschidere din ce în ce mai mare către Occident au condus la destrămarea sa. 

Astfel, în 1991, s-au format noi state independente, foste membre ale Uniunii Sovietice, iar NATO, organizația politico-militară dominată de S.U.A., și-a început extinderea către Est, acceptând țări ce fuseseră, pe durata Războiului Rece, membre fidele ale Pactului de la Varșovia, spre exemplu: Polonia, Ungaria sau România.

În plus, puterea militară a americanilor a devenit, într-un interval scurt de timp, de necontestat, iar dominația economică și culturală, una semnificativă. Exemple relevante în aces sens sunt următoarele: concerte ale unor cântăreți celebri în întreaga lume, branduri de haine și încălțăminte, curente noi în modă și muzică, industria de neclintit a filmelor de la Hollywood, bănci și companii de tehnologie (spre exemplu: Apple, NVIDIA, Microsoft). Toate acestea au reprezentat mijloacele folosite de către o superputere ce a modelat lumea și dinamica evenimentelor geopolitice după propriul interes, dar mereu, într-un spirit democratic.

Totuși, istoria ne învață că nu există imperiu sau stat puternic care să își domine permanent rivalii, iar, în ultimii 10-15 ani, se poate observa o ascensiune rapidă în putere și relevanță a Chinei, unul dintre ultimele state comuniste existente. Acest eveniment a stârnit o serie de reacții din partea mass-mediei, din partea analiștilor plătiți de către televiziuni sau amatori pe rețelele de socializare și din partea unor politicieni cunoscuți, precum Donald Trump. Fostul președinte american (2016 – 2020) nu se ferea să avertizeze poporul american în legătură cu acest nou posibil rival al Statelor Unite.

Pentru a putea răspunde la întrebarea: „Este sau nu China un rival de temut pentru SUA, amenințându-i siguranța?”, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte ale lumii moderne.

Partea I – Complexul militar și industrial american, în căutare permanentă de oportunități:

Complexul militar și industrial al unei țări se referă la ansamblul de instituții, entități și persoane care se ocupă cu producția de armament sau tehnologie militară. Marea majoritate a statelor de pe mapamond au, în funcție de resurse sau de dinamica economică, un astfel de sistem necesar pentru menținerea unei armate bine pregătite.

S.U.A. deține cel mai puternic complex militar și industrial, care se ocupă nu numai cu producția de armament pentru armata americană, ci și pentru multiple armate aliate, cum ar fi cea britanică, franceză, română, australiană, japoneză. Printre companiile americane ce activează în domeniul apărării se regăsesc: Lockheed Martin, Raytheon Technologies, General Dynamics, Northrop Grumman sau chiar Boeing.

Cu toate că existența acestor mari companii este justificabilă și benefică pentru S.U.A. și aliații săi, numeroase voci susțin că, în ultimii ani, bugetul alocat armatei și dezvoltării de noi tehnologii militare a fost prea mare. Statele Unite își construiesc politica externă pe baza puterii armatei și au tendința uneori de a pune pe plan secundar diplomația, negocierea și promisiunile de pace. Pentru a înțelege mai bine motivul nemulțumirilor, atrag atenția asupra următoarelor statistici: Guvernul Federal este responsabil pentru cheltuirea a aproape un trilion de dolari pentru armată, cetățeanul american de rând contribuie anual, prin taxe, cu aproximativ 1087 de dolari pentru contractanții militari și doar cu 270 de dolari pentru sistemul de învățământ preuniversitar.

Astfel, este evident faptul că scopul complexului militar și industrial este de a menține o linie de aprovizionare continuă, în contextul cererii din partea a mai multor state aliate cu SUA, determinată de existența unor războaie/amenințări la adresa siguranței mondiale. Un conflict de amploare care a devenit, din păcate, o realitate cotidiană pentru noi este cel din Ucraina. 

Totuși, înainte de izbucnirea lui, temerile Washingtonului proveneau predominant din zona Asiei de Est, unde era perceptibilă o puternică expansiune a capacităților militare ale Chinei, în special în domeniul naval și aerian. Acest aspect a fost folosit în mod inteligent de către marile companii, care, profitând de îngrijorările Guvernului Federal, și-au mărit capacitățile de producție și au intrat într-o cursă continuă a înarmării cu Republica Populară Chineză.

Putem afirma că, da, China reprezintă o amenințare reală pentru Taiwan, stat democratic și aliat american, dar și o posibilă amenințare pentru Japonia, Coreea de Sud sau Filipine. Asta nu înseamnă, totuși, că cetățenii americani de rând ar trebui să creadă că țara lor se află într-un pericol iminent, ci trebuie să privească situația într-un mod echilibrat. Trebuie luat în considerare faptul că acel factor esențial care determină expansiunea acestui complex este constituit mai degrabă de interesele marilor companii de a mări producția, distribuția și, implicit, profitul, decât amenințarea pe care o reprezintă China fața de SUA. 

Partea a II-a – Mass-media, entitate ce vine atât cu impact pozitiv, cât și cu unul negativ:

Cei care citesc și se informează cu privire la evenimentele din jurul nostru, fie din nevoie, fie din pur interes, își dezvoltă un propriu filtru, dacă vor să aibă parte de informații cât mai corecte, obiective și concise. Mai exact, își dau seama când au dat peste o știre falsă sau extremă, pe care o citesc și o compară cu aceeași știre provenită dintr-o publicație de încredere… așa procedează toții cetățenii, nu?

Din păcate, nu, deși mi-aș fi dorit sincer să fie așa. Cu toate că există și oameni ce își formează acest filtru, mulți alții nu au timp sau nu sunt dispuși să depună suficient efort să compare știrile între ele și să identifice sursele de jurnalism de calitate. 

Pe fondul acesta, apare mass-media, adică un conglomerat de ziare, publicații, cotidiene, care preia informații de la martori, din declarații și rapoarte oficiale ale autorităților, pe care le prelucrează și le afișează publicului sub formă de știre. Uneori, această informație este modificată pentru a părea mai captivantă și pentru a atrage mai mulți cititori, astfel încadrându-se într-o categorie mult dezbătută în campaniile anti-dezinformare, „fake news”.

Evenimente recente precum pandemia de COVID, posibilitatea unei crize economice și Războiul din Ucraina au determinat o ascensiune alarmantă a dezinformării și a popularității teoriilor ale conspirației, fiind alimentate, de multe ori, tot de către informațiile exagerate din mass-media.

O alta situație mult dezbătută, mai amplă și mai veche, este chiar rivalitatea crescândă dintre S.U.A. și China. Aceasta se extinde asupra mai multor domenii precum armata, economia, comerțul sau situații precum înăsprirea controlului Partidului Comunist Chinez asupra vieții private a cetățenilor chinezi de rând. A condus chiar la opinii conform cărora au loc ascensiunea chineză și aparentul „declin american”, „parte a decăderii Occidentale generale”. Rivalitatea aceasta este supusă, de către cam toți agenții din mass-media, unei analize uneori covârșitoare, alteori inconsecvente.

Nu este greu, printr-o simplă căutare online, să dăm peste o sumedenie de știri care mai de care mai extraordinare. O publicație poate susține faptul că militarizarea Chinei este periculoasă nu numai pentru Statele Unite, ci și pentru întreaga lume, singura soluție în acest caz fiind înfrângerea militară a Chinei. Altă publicație poate milita pentru apropierea diplomatică între cele două mari puteri, pentru a evita un război sângeros și de nedorit.

Rămânem, astfel, cu întrebarea: „Ce ar trebui să credem?”. În mod corect, ar trebui ca fiecare cetățean să cerceteze singur problematică și să-și formeze propriile credințe, deoarece nu putem să impunem asupra cititorului o anumită părere. Totuși, pentru a garanta faptul că viziunea respectivă este construită pe dovezi clare și temeiuri rezonabile, oricine este dornic să afle mai multe despre rivalitatea SUA-China și ce implică aceasta ar trebui să consulte mai multe surse, să aibă grijă la anumite publicații, cum ar fi cele militare, care pot fi predispuse la a privi situația dintr-un punct de vedere favorabil domeniului lor de interes sau propriilor păreri. Ar trebui, totodată, să fie conștienți de faptul că rivalitatea între state a existat de-a lungul istoriei și, cel mai probabil, va exista în continuare, având în vedere contextul dat.

Partea a III-a – Noi modalități de a îți domina adversarul:

Războiul Rece a început în 1949, într-o perioadă în care tehnologia avansa rapid, dar era încă primitivă comparativ cu cea de care dispunem noi în zilele noastre. Odată cu anii, aceasta a evoluat, iar competiția dintre S.U.A. și U.R.S.S. a căpătat un aspect pronunțat tehnologic și științific.

În ultimii 20 de ani, umanitatea a avansat mai mult decât a făcut-o în ultima jumătate a secolului XX. În condițiile acestea, o nouă ramură ce a devenit foarte importantă în conflictele moderne este domeniul cibernetic, iar eforturile făcute de către țări în a investi și a-și dezvolta permanent această latură sunt din ce în ce mai mari. Se poate observa foarte bine cum atacurile cibernetice bine coordonate și executate pot paraliza o țară întreagă, de la căderi de curent catastrofale, până la pierderea unor documente de interes național și strategic.

Echipamentele electronice, mai exact, componentele din alcătuirea lor, reprezintă, la rândul lor, un criteriu relevant în analiza acestei rivalități, având în vedere sancțiunile impuse de către S.U.A. asupra Chinei în ceea ce privește producția de microcipuri, elemente de bază ale telefoanelor sau calculatoarelor. Impunând aceste restricții, în timp ce beneficiază de alianța cu Taiwan, care este responsabil pentru producția a mai bine de 90% din cipuri la nivel mondial, Washingtonul urmărește să își domine adversarul atât tehnologic, cât și comercial.

Tot din punct de vedere tehnologic, cele două vor intra și într-un ciclu de încercări de a-și avansa și perfecționa propriile tehnologii, folosindu-se de resursele de care deja dispun. Spre exemplu, China dorește să confecționeze microcipuri la dimensiuni din ce în ce mai mici, ca un fel de răspuns la adresa sancțiunilor americane, astfel ajungând la un avans rapid și determinat predominant de către circumstanțele geopolitice.

Pe scurt, lumea, fiind una din ce în ce mai dependentă de tehnologie, modelează conflicte și rivalități la nivel internațional. Așadar, oamenii nu ar trebui să se uite numai la volumul comerțului, numărul de soldați și nave, P.I.B., ci și la modul în care S.U.A. și China tratează calitatea și cantitatea diferitelor aparaturi pe care le produc pentru export, uz intern sau import.

Concluzie – Cum să privim în mod corect relațiile sino-americane din prezent:

Coroborând punctele tratate în acest articol, în lumea în care trăim, au început să se remarce mai mulți poli de putere economică și militară. S.U.A. se confruntă, în prezent, cu o luptă pe mai multe fronturi. Statele Unite au de a face cu o Rusie ambițioasă și, conform afirmațiilor multor experți, imperialistă, dar și cu o Republică Populară Chineză ce își expune bunurile economice la întreaga lume, se angajează în proiecte de infrastructură impresionante și are și o politică externă energică, într-adevăr la o scară mai mică decât cea administrată de președintele rus Vladimir Putin.

Într-un asemenea context complex, atât din punct de vedere al dinamicii relațiilor interstatale, cât și din punct de vedere al interconectării și globalizării, este facil ca orice știre despre ultimele dezvoltări globale, inclusiv evenimente legate de rivalitatea Washington-Beijing, să fie modificată sau exagerată în funcție de anumite interese sau din simpla dorință de a atrage un public care preferă să acceseze ușor informația, fără a verifica alte surse sau a veridicității știrii citite.

Aceste știri pot scoate în evidență uneori aspecte relevante, însă de multe ori reușesc să prezinte doar o fracțiune din ceea ce presupune rivalitatea actuală dintre două puteri, inerent diferită față de contextul Războiului Rece. 

Este esențial ca orice consumator de informație să ia în considerare o serie întreagă de factori geopolitici, tehnologici, sociali sau economici atunci când se documentează în legătură cu relațiile sino-americane de astăzi, pentru că doar așa își poate asigura o perspectivă mai largă și o înțelegere mai bună a unui subiect ce este, în realitate, mult mai complicat. 

Revenind la întrebarea de la începutul articolului: ,,Este China un rival de temut pentru SUA, amenințându-i siguranță?”, răspunsul meu personal ,în concordanță cu părerile și cunoștințele acumulate de mine până acum, ar fi că nu. 

Dacă vorbim de cursa înarmării militare, atunci poate că pericolul cel mai mare ar veni chiar intern, din partea Guvernului federal și a contractorilor militari care sunt gata să profite de orice context favorabil pentru a produce mai mult și a își mări profitul. 

Din punct de vedere tehnologic, după cum am precizat și mai devreme, există, la finalul zilei, aspecte pozitive ale intereselor permanente ale celor două de a își domina adversarul cum ar fi avansul rapid în anumite domenii. Până la urmă, tendința actuală a lumii de a deveni multipolară nu este un precedent în istorie, iar a avea un rival înseamnă, pentru cei ce vor să rămână puternici, o motivație suplimentară de a evolua, de a se adapta și de a căuta noi modalități de rezolvare a problemelor.

Totuși, orice cititor al acestui articol are libertatea de a analiza informațiile prezentate și, ulterior, să tragă propriile concluzii cu privire la acest eveniment geopolitic de amploare.

---

Imagine principală:

Alte imagini din cadrul articolului:

Bibliografie: