Mitul uriașilor din Ceahlău se plimbă printre oameni încă din secolul trecut. Însuși marele poet George Coșbuc a spus, în poezia sa „Vara”, că masivul este „Un uriaș cu fruntea-n soare,/De pază țării noastre pus.”. Eu am fost foarte curioasă să-i descopăr povestea, dar și priveliștea, așa că le-am făcut pe amândouă.

​Începând cu numele acoperișului Ceahlăului, vârful Toaca, ce are nici mai mult, nici mai puțin de 1904 metri altitudine, are o origine cel puțin interesantă. Se spune că, în vremuri demult apuse, Ceahlăul era păzit de doi uriași. În ziua Schimbării la Față (care, astăzi, se sărbătorește pe 6 august), asupra masivului s-au prăbușit nori de gheață, care au curmat orice urmă de viață de pe munte. După ce vremea s-a liniștit, oamenii au urcat în vârf în căutarea celor doi uriași pe care nu i-au mai văzut. Le-au zidit mormânt de piatră în locul în care au găsit trupurile neînsuflețite și au adus o toacă pe vârful cel mai înalt din apropiere. Și, de atunci, în fiecare an, la data de 6 august, se sărbătorește ziua Ceahlăului, oamenii cinstind mormântul celor doi uriași. 

​După o asemenea poveste, a trebuit să și văd cu ochii mei cum arată acest loc parcă desprins din basme. Sunt trei variante de a ajunge pe acoperișul masivului, trei trasee, fiecare cu dificultatea sa: cu pornire din Izvorul Muntelui, din Durău sau de la Cabana Fântânele, cel mai scurt fiind cel din urmă. Dar, oricât de lung  sau de greu ar fi traseul, merită pe deplin orice efort depus pentru priveliște. Odată ce pășești pe potecă, ești întâmpinat de zeci de formațiuni stâncoase (care, deși pare imposibil, au fiecare în parte povestea și legenda sa), pârâuri, o floră diversificată. Sincer, nici nu știi în ce parte să te uiți prima dată.

​Totuși, cu 20 minute înainte să ajungi în vârf, te întâmpină emblematicele „Scări spre cer”. Nu cred că există montaniard să nu fi auzit de această structură metalică, ce numără 519 trepte, care te poartă pe o diferență de nivel de 101 metri. Denumirea „scărilor spre cer” i se datorează panoramei pe care o ai în timp ce urci aceste trepte, când te uiți în sus, și vezi cerul în capătul lor. Pare incredibil, nu? 

​Nu știu de alți drumeți, dar pe mine Ceahlăul m-a cucerit și de abia aștept să-i cutreier din nou potecile, să-i admir flora și fauna și să mă bucur de priveliști care îmi sunt întipăriteși acum pe retină, la mai bine de un an distanță.

​Cum spunea un cântec de munte, „Ceahlău, munte-mpădurit,/Îți spun <<Bine te-am găsit!>>”. Sau, mai bine zis, „Bine te voi regăsi, privind la ale tale minunății!”.

---

Imagine principală: