
Ce este Fast Fashion? Fast Fashion reprezintă un model de afacere din industria modei care se bazează pe producția rapidă și ieftină a articolelor vestimentare, care refelectă tendințele actuale. Acest sistem urmărește lansarea constantă de colecții noi, accesibile unui public larg, astfel încât consumatorii să fie mereu încurajați să cumpere ultimele noutăți și să rămână în pas cu moda. Practic, în loc ca hainele să fie create pentru a fi folosite timp de mai mulți ani, sunt gândite să fie purtate doar câteva săptămâni sau luni, fiind înlocuite rapid cu altele.
Totuși, în spatele prețurilor mici – care înseamnă costuri de producție mici – se ascund condiții inumane de lucru: salarii foarte mici, ore de muncă excesive și lipsa măsurilor de siguranță în fabrici. Totodată, asupra mediului, se remarcă un impact semnificativ al acestui model de afacere: consum intens de resurse naturale, cantități mari de deșeuri textile.
Producerea hainelor necesită multă apă, energie și materiale, iar vopsirea și tratarea țesaturilor eliberează substanțe chimice care poluează râurile și solul, afectând ecosistemele locale și sănătatea oamenilor. De exemplu, pentru a produce o singură pereche de blugi, sunt necesari aproximativ 7.500 de litri de apă, echivalent cu cantitatea consumată de un om timp de mai bine de trei ani.
Un alt efect grav este risipa de haine. Fiind ieftine și ușor de înlocuit, oamenii cumpără des și aruncă rapid hainele vechi. Astfel, cantități uriașe de deșeuri textile ajung la gropile de gunoi, unde pot rămâne zeci sau chiar sute de ani fără să se descompună. Conform unor statistici, doar o mică parte din hainele aruncate sunt reciclate sau donate; restul poluează mediul și aglomerează gropile de gunoi.

În plus, transportul hainelor de la fabrică la cumpărători are, drept efect, creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, care întrețin încălzirea climatică. Hainele produse în Asia și vândute în Europa sau în America implică un lanț logistic complex, cu transport maritim și aerian, proces care eliberează CO2.
Printre cele mai poluante branduri se numără exact cele preferate de către tineri: Shein, Zara, H&M, Forever 21 și multe altele. Aceste companii sunt cunoscute pentru campaniile lor agresive de marketing și pentru lansarea constantă de colecții noi, ceea ce stimulează consumul excesiv și cultura throwaway fashion. Cu toate că aceste firme sunt considerate a fi la modă, este recomandat să optăm pentru firme care, prin produsele comercializate, se înscriu sustenabilității.
Este important să ne amintim că fiecare alegere contează. Chiar și prin gesturi mici, precum consumerism responsabil, reciclarea hainelor sau donarea lor, putem face o diferență semnificativă pentru Terra. A fi la modă poate fi o ocupație distractivă și creativă fără să dăuneze mediului. Este suficient să să fim atenți și să alegem cu grijă produsele pe care le cumpărăm. Așa că, data viitoare când mergeți la cumpărături, vă propun să vă întrebați ce este mai important: a urma ultimul trend de scurtă durată sau a proteja Planeta formidabilă pe care trăim?
Vă plac articolele noastre? Ne puteți urmări pe Facebook, pe Instagram sau pe canalul nostru de pe WhatsApp, pentru a fi notificați atunci când apar articole noi!
Imagine principală:
Alte imagini din cadrul articolului:
1) Grafică realizată de autor, în Canva ; 2) https://www.pexels.com/photo/landfill-near-trees-2768961
Bibliografie:
1) https://micilebucurii.ro/descrestere/fast-fashion/ ; 2) https://fashionhouse.ro/blog/ce-inseamna-fast-fashion/ ; 3) https://en.m.wikipedia.org/wiki/Fast_fashion ; 4) https://earth.org/fast-fashions-detrimental-effect-on-the-environment/ ; 5) https://stirileprotv.ro/stiri/pro-verde/ce-este-fenomenula-fast-fashion-si-cat-de-daunator-este-pentru-mediu-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-moda-rapida.html ; 6) https://www.thegoodtrade.com/features/what-is-fast-fashion/ .

