Roma Antică este considerată una dintre cele mai mari puteri imperiale din istorie. Pe parcursul a treisprezece secole, Roma s-a dezvoltat de la o mică așezare pe Tibru la un imperiu vast care, la apogeu, acoperea o suprafață de aproximativ cinci milioane de km² și a cărui moștenire culturală există și în zilele de astăzi. Așadar, Roma Antică s-a evidențiat prin organizarea sa politică, campaniile militare organizate sau prin tradiții, dar mai ales, prin arhitectură.  

Plecând de la elemente ale arhitecturii grecești și combinând mai multe tehnici și materiale, romanii au construit o serie de clădiri inovatoare cum ar fi apeductele, bazilicile, arcul de triumf. Ei au făcut clădiri publice masive și lucrări de inginerie civilă, îmbunătățind igiena publică prin intermediul termelor publice, și au desfășurat procese ample de urbanizare.

Orașele romane erau proiectate pe baza unui sistem de axe, prin oraș trecând două drumuri principale: unul nord-sud și altul est-vest. Locul în care acestea se întâlneau era centrul orașului (forum), iar aici se găseau centrul administrativ al Senatului Local (Curia) și al tribunalului, temple, bazilici. Străzile erau perpendiculare între ele și paralele cu unul dintre drumurile principale. Întreprinderile romane erau în zona centrală a orașului, iar locuințele cetățenilor se aflau spre periferie. 

Totodată, romanii au pus mare accent și pe monumente, pe care le construiau tocmai cu scopul afirmării puterii pe care o aveau. Materialele folosite inițial în construirea tuturor clădirilor erau piatra și cărămida, însă au experimentat și cu varul și cenușa vulcanică, pe care o numeau „pozzolana”.

În secolul II î. Hr., s-a descoperit un conglomerat artificial format din pietriș, nisip, mortar și pozzolana, asemănător cu betonul din zilele de azi, numit „Opus Caementicium”.  Acest nou material permitea proiectarea unor clădiri mult mai spațioase, cu bolți și piloni de beton, putând foarte ușor să suporte greutăți mari. Datorită materialele și tehnicilor inovatoare, romanii au reușit să construiască bazilici, terme, apeducte, edificii destinate spectacolelor. 

Bazilicile romane erau clădiri publice de dimensiuni mari și reprezentau locurile în care se desfășurau ședințele tribunalelor și întâlnirile oamenilor de afaceri. Bazilica avea formă dreptunghiulară și doua sau mai multe șiruri de coloane care îi confereau stabilitate și o împărțeau în mai multe coridoare, iar cel din mijloc se numea navă. La unul dintre capete, se încheia cu absida, o structură semisferică unde puteau fi fie scaunele judecătorilor, fie statuia unui zeu. Au existat numeroase bazilici, însă printre cele mai impresionante se numără Bazilica lui Maxentius din Forumul Roman, începută de împăratul Maxentius și terminată de Constantin I în 312 d. Hr. 

Romanii s-au remarcat și prin faimoasele lor apeducte, care aveau rolul de a aduce în oraș apă. Pe o perioadă de cinci sute de ani, unsprezece apeducte au fost construite pentru a îndeplini acest scop în capitală, Roma, transportând apă pe distanțe de până la 92 km. Apeductele erau un ansamblu de tuburi, poduri, țevi și canale susținute de arcuri uriașe și erau alcătuite dintr-o combinație de piatră, cărămidă și Opus Caementicium. Apeductele aveau un rol esențial în Roma, deoarece apa pe care o transportau era necesară pentru consum uman, irigații și pentru aprovizionarea sutelor de fântâni publice și terme.

Arhitecții romani nu au ezitat să experimenteze și să inoveze, astfel încât, folosind boltele, au proiectat o nou tip de acoperiș: domul (cupola). Cea mai spectaculoasă cupolă se găsește în Roma, la Pantheon, care este considerat una dintre cele mai mari capodopere ale arhitecturii din Antichitate. Pantheonul a fost construit în anul 27 î.Hr. de Agrippa, ginerele lui Augustus, a fost sever afectat de două incendii și a fost reconstruit o dată de Domițian, o dată de Hadrian și în cele din urmă, a fost restaurat de Septimius Severus și Caracalla. Pantheonul avea rolul de „templu al tuturor zeilor”. Are formă circulară, diametrul fiind egal cu înălțimea (43,4m). Cupola este alcătuită din șase straturi de beton și în centrul acesteia, există un „ochi” care este singura sursă de lumină a edificiului. Toate acestea îi conferă Pantheonului un caracter maiestuos, solemn și de armonie.

Preluând ideea teatrelor grecești, care aveau forma semicirculară, romanii au inventat amfiteatrul, care avea forma circulară sau ovală. Amfiteatrele variau în dimensiuni, în funcție de importanța orașului în care se aflau, și de multe ori aveau un fel de labirint sub arenă. Toate pasajele subterane, camerele gladiatorii, mecanismele folosite erau conectate în mod ingenios cu arena însăși. Cel mai vechi amfiteatru care a fost descoperit este din Pompeii, era construit din piatră și putea găzdui în jur de 20 000 de spectatori. Ruine a aproximativ 75 de astfel de edificii au fost găsite prin fostele provincii romane.

Cel mai cunoscut amfiteatru roman, construit de Vespasian și Titus, este chiar Colosseumul din Roma, numele său făcând referire la capacitatea sa: putea găzdui în jur de 50 000 de locuri.  Spectacolele desfășurate erau diverse, de la lupte de gladiatori, curse cu caleașca și execuții până la activități culturale, sportive, piese de teatru, discursuri și evenimente cu coruri muzicale.

Merită, de asemenea, amintit și Circus Maximus, care era cea mai mare clădire destinată divertismentului public din Antichitate. Aceasta se afla în valea formată de dealurile Palatin și Aventin și era locul unde se desfășurau pe de o parte, curse cu caleașca, execuții, iar pe de altă parte, evenimente politice, sociale sau religioase, ceremonii publice sau celebrarea unor victorii. În prezent, în locul unde se afla Circus Maximus, se regăsește numai un câmp, cu câteva ruine ale fostului edificiu.

Un alt monument roman, original, este arcul de triumf, care a fost realizat pentru prima dată în secolul I î. Hr. Arcurile de triumf erau construite peste tot în imperiu, marcând victorii militare sau ascensiunea la tron a unui nou împărat. Erau alcătuite ori dintr-un singur arc, ori din mai multe alături de unul central și erau ornate cu coloane, basoreliefuri, sculpturi.

Numai capitala avea peste 50 de arcuri de triumf, însă nu toate s-au conservat până în zilele de astăzi. Câteva exemple dintre acestea sunt următoarele: Arcul lui Augustus, construit în anul 19 î.Hr., marcând victoria împăratului asupra Imperiului Part; Arcul lui Constantin, care a fost construit în vecinătatea Colosseului în 315 d.Hr., reprezentând victoria împărătului Constantin asupra lui Maxentius. Arcul lui Constantin a rămas foarte bine conservat și este alcătuit din trei arcuri proporționale, delimitate de patru coloane în stil corintic.

Tot în același scop de marcare a victoriilor militare erau clădite și unele columne, spre exemplu, Columna lui Traian (aflată în Forumul lui Traian, lângă actuala „Piazza Venezia”), realizată din marmură și de 38m înălțime, comemorând victoria împăratului Traian în războiale daco-romane. Pe suprafața coloanei, sunt reprezentate scene relevante din timpul conflictelor militare. 

În plus, romanii s-au mai remarcat și prin termele lor, adică instalații balneare, cu sisteme de încălzire în podea, care aveau bazine de înot și care erau decorate în interior cu mozaicuri. Erau frecvent construite, contribuind așadar semnificativ la îmbunătățirea igienei publice a romanilor. Două exemple includ: Termele împăratului Caracalla și Termele lui Dioclețian.

Totodată, în Roma, relativ aproape de Circus Maximus, există și Piramida lui Caio Cestius. A fost ridicată în secolul I î. Hr. pentru a servi drept monument funerar pentru Gaius Cestius, un magistrat bogat, care iubea arhitectura egipteană, dorindu-și să fie înmormântat precum faraonii.

Coroborând toate aspectele prezentate până acum, putem trage concluzia că romanii, pe parcursul secolelor, au reușit să revoluționeze arhitectura de atunci, realizând construcții ingenioase, care au contribuit în mod pozitiv la viața cetățenilor și la dezvoltarea acelei societăți. Deși în capitală arta monumentală a fost cel mai bine reprezentată, trebuie remarcat ca astfel de construcții (apeducte, amfiteatre) au fost realizate și în alte provincii romane, unele vestigii supraviețuind până astăzi. De multe ori, s-au întrecut pe ei înșiși, deoarece fiecare clădire, fiecare monument nou avea câte un aspect unic, creând o amplă diversitate la nivelul edificiilor ridicate.

Deși Imperiul Roman de Apus a căzut de mai bine de 1500 de ani, multe dintre elementele arhitecturii romane și-au asigurat continuitatea până în zilele de astăzi, aflându-se la baza arhitecturii moderne, contemporane. Putem afirma că, într-adevăr, romanii au avut o artă monumentală excepțională și incomparabilă, care a supraviețuit timpului. 

---

Imagine principală:

Alte imagini din cadrul articolului:

Bibliografie: