Ordinul Cavalerilor Templieri a fost unul dintre cele mai puternice și influente ordine religioase și militare din istorie. La început, a avut rolul de a proteja locurile sfinte din Orientul Mijlociu și pe pelerini, fiind fondat în secolul XII, dar, cu timpul, puterea sa militară și economică a crescut atât de mult, încât prezența sa, exprimată prin construirea de castele, biserici și fortificații în întreaga Europă, a început să-i îngrijoreze pe monarhii europeni, în special pe regele Franței, Filip cel Frumos, care era atras de averea Templieră.

Astfel, din 1307 și până în 1312, numeroși cavaleri au fost arestați și acuzați de fapte eretice. În 1312, prin intermediul Bulei Papale ,,Vox in Excelso”, venită în urma Consiliului de la Vienne (1311-1312), Ordinul Cavalerilor Templieri a fost dizolvat oficial, iar la 1314 a avut loc execuția ultimului Mare Maestru, Jacques de Molay. Totuși, având în vedere vasta lor avere și putere, misiunea religioasă și disciplina militară de fier, dar și numărul semnificativ de membri, mai exact 15.000-20.000, rămânem cu o întrebare evidentă: A persistat sau nu influența Templieră după anul 1312? A putut oare Filip cel Frumos, împreună cu papa Clement al V-lea de la Avignon, Franța să șteargă din istorie orice urmă de manifestare a idealurilor Templiere? Pentru a răspunde acestei întrebări (prima formulată), trebuie să privim în surse istorice din mai multe țări europene, fie că vorbim de simboluri, inscripții, arhitectură, Bule Papale sau documente istorice.

Pentru început, vom analiza puțin perioada în care Templierii au fost judecați. În 1307 are loc arestarea Templierilor în Franța, dar și începutul judecății lor. Ce este interesant și putem afla este faptul că regele Filip decisese sechestrarea conducerii templiere spre a împiedica orice întâlnire cu Papa, așa cum reiese din următorul citat:,,Regele Filip al IV-lea al Franței sechestrase conducerea templieră pentru a-o împiedica să-l întâlnească pe papă’’¹. De aici deducem că, cu toate că papa Clement al V-lea fusese de acord cu decizia de arestare a Templierilor, regelui Filip îi era frică de o posibilă concluzie a autorității papale care să declare acuzațiile aduse împotriva Ordinului ca fiind nefondate. În continuare, aflăm că aceste dubii se materializează, iar autoarea și paleografa italiană Barbara Frale descoperă și scrie, în aceeași carte, despre Pergamentul Chinon, redactat în 1308, conform căruia ,,marele maestru și alți templieri au fost găsiți nevinovați de acuzațiile de erezie[…]și reintegrați pe deplin în comunitatea catolică”². Acest document ne demonstrează clar nevinovăția templierilor,nonsensul acuzațiilor aduse de Filip și tendința autorității papale de a îi ierta pe Templieri.Cu toate acestea, judecata Templierilor a continuat, iar în anul 1312, Bulele ,,Vox in Excelso” și ,,Ad Providam’’ au confirmat desființarea Ordinului și împărțirea bunurilor acestora Ordinului Cavalerilor Ospitalieri.

Cu siguranță, ca organizație unitară, cu o conducere clară și un set bine delimitat de reguli, Templierii nu au mai continuat să existe în această formă după 1312, dar oare ar reprezenta documentul ,,Pergamentul Chinon” un cadru mai indulgent al foștilor membri în anumite țări catolice și, respectiv, de continuare a influenței, idealurilor și valorilor bine cristalizate ale Ordinului?

Acestea fiind spuse, un loc unde ne putem începe analiza îl reprezintă Scoția. Multe teorii vorbesc despre cum regele de pe atunci, Robert Bruce, ar fi permis relocarea unor foști Templieri ce au reușit să scape arestării, aceasta nepetrecându-se în cazul tuturor membrilor. Într-adevăr, această ipoteză trebuie abordată cu atenție, pornind de la următorul citat din ,,Declarația de la Arbroath”(1320): ,,Este adevărat că nu pentru gloria, sau averi, sau onoruri luptăm, dar pentru libertate- numai pentru ea singură- niciun om onest nu renunță chiar și dacă își pierde viața’’³. Cu toate că acest pasaj vorbește mai mult despre libertatea Scoției în raport cu Anglia, referința făcută la ideea libertății a fost interpretată de unii istorici ca fiind un semn al dispunerii Scoției de a deveni un sanctuar pentru Templierii ce vor să scape de persecuțiile orchestrate de Biserică și implementate în Anglia.

Această interpretare poate părea exagerată, dar, dacă ne uităm și mai adânc în sursele valabile, mai exact Capela Rosslyn, simbolurile ce pot fi găsite pe zidurile acesteia, dar și familia fondatoare, Sinclair, putem observa cum o ipoteză ce susține că Scoția a reprezentat un loc de manifestare a idealurilor și tradițiilor Templiere în perioada post-1312 are o bază de adevăr.

Capela Rosslyn a atras atenția multor istorici și pasionați pe parcursul anilor, fiind construită la mijlocul secolului XV, mult după desființarea Ordinului. Aceasta prezintă anumite simboluri, precum Doi Călăreți pe un singur cal sau Micul Om verde-simbol inspirat și din păgânism, reprezentând uniunea om-natură, ce se aseamănă cu simbolurile prezente în clădirile ridicate de Templieri.

În plus, dacă facem o scurtă analiză a familiei ce s-a ocupat de construirea capelei Sinclair, putem observa, prin simplul fapt că ei au căpătat acces la un manuscript scris în anul 1312, rămasă în ziua de azi, doar secvența de început, numită ,,Address to the Devine Being”, cum aceștia au dorit să cunoască vechile tradiții ale Templierilor și să se conecteze cu Ordinul Templului ce fusese deja dizolvat. Citind acest început, remarcăm următoarele secvențe, care exprimă clar experiențele trăite de Templieri:,,Murim azi ca soldați, murim împreună așa cum am trăit-Moartea nu ne poate despărți’’⁴ sau ,,am văzut prin ochii noștri minuni și frumuseți-am văzut minunea minunilor.’’⁵.

Aceste observații în legătură cu simbolurile de inspirație Templieră prezente pe Capela Rosslyn, familia Sinclair și dorința de reconectare cu trecutul cavaleresc și religios al Ordinului, dar și declarația citată în care se exprimă nevoia supremă de libertate reprezintă bazele ce susțin teoria unei continuări a influenței și practicilor Templiere în Scoția (într-o măsură mai mică), fie că vorbim de relocarea unor foști membri sau de dorința unei familii de a cunoaște un trecut de care pot sau nu să fie legați.

Pentru a continua cercetarea, trebuie să ne îndreptăm atenția în apropierea granițelor Franței, mai exact spre Portugalia și Spania, două țări în care atitudinea de iertare și de negare a acuzațiilor aduse de Filip cel Frumos împotriva Ordinului Templului a fost preluată de-a dreptul de către cei doi monarhi, Denis I al Portugaliei și Jaume II al Aragonului. Această abordare este una justificată de marele ajutor acordat de Templieri în recuceririle întreprinse împotriva musulmanilor, iar una dintre bătăliile decisive, cea de la Las Navas de Tolosa, a fost câștigată în prezența Templierilor. În plus, au existat numere mari de cavaleri în aceste două țări.

Dacă ne concentrăm strict pe situația din Spania, atunci remarcăm cum regele Jaume a declarat că nu a găsit niciun Templier vinovat de fapte imorale și anti-Creștine. Având în vedere și faptul că posesiunile Templiere din Spania reprezentau o garanție a siguranței țărilor Creștine(Aragon,Castilia), iar retrocedarea acestora către Ospitalieri era un risc de dominație externă, acesta l-a convins pe papă să formeze Ordinul Montesa în 1317, ordin ce a primit majoritatea posesiunilor Templiere din Aragon și Valencia și la care s-au alăturat foști cavaleri Templieri.

Cu toate acestea, soarta foștilor cavaleri Templieri a fost mult mai blândă în Portugalia, unde regele Denis I, după lungi negocieri cu Papa, a reușit să formeze un nou ordin cavaleresc: Ordinul lui Hristos, în 1320. Acesta, spre deosebire de Ordinul Montesa, nu numai că a moștenit fostele posesiuni Templiere, ci a reprezentat de fapt o continuare a existenței Ordinului Cavalerilor Templieri în Portugalia, existând idealuri, valori și simboluri comune (exemplu: Crucea Templieră. Un număr mare de foști membri ai Ordinului Templului s-au alăturat, în secret, noului ordin. Documentul care a pus bazele acestei noi grupări cavalerești și religioase a fost bula papală „Ad ea ex quibus cultus augeatur”, fiind redactată în anul 1319. Ulterior, reședința ,,Ordinului lui Hristos” va deveni chiar vestitul castel templier Tomar, astfel confirmându-se preluarea misiunii creștine de apărare a Portugaliei, dar și continuitatea Templieri-Ordinul lui Hristos. Exemple importante de cavaleri din rândurile Ordinului lui Hristos îl reprezintă vestiții exploratori Henri Navigatorul și Vasco da Gama, ei având un rol crucial în expansiunea teritorială și economică a Portugaliei în secolele XV-XVI.

Nu în ultimul rând, ne vom referi și la moștenirea lăsată de Templieri și impactul asupra societății de atunci. Disciplina lor în luptă, devotamentul arătat cauzei Creștine, disciplina în ceea ce privește abstinența de la plăcerile trupești, imensa lor avere și putere militară, alături de tradiții și stiluri arhitecturale, i-au captivat și impresionat atât pe oamenii de rând de pe atunci, cât și pe nobili, învățați etc. În romanul istoric ,,Regii Blestemați” de Maurice Druon, Carol de Valois, fratele regelui Filip cel Frumos, în urma unui consiliu regal de dinaintea execuției lui Jacques de Molay, are următoarea remarcă: ,,Nepoate, îi spuse Carol de Valois lui Ludovic Arțăgosul, asistăm astăzi la sfârșitul cavalerismului”⁶. Această replică, dacă o analizăm cu atenție, indică modul în care mulți cavaleri, nobili, dar chiar și oameni de rând au rămas impresionați de moștenirea Templieră, unii dintre ei, aici putând să-l includem pe Carol, chiar nedorind desființarea acestui ordin faimos. În plus, putem să vorbim și de ,,Cronicile lui Jean Froissart’’, conturând o societatea medievală post-Templieri, Accentul era pus pe lucrurile de natură cavalerească și războinică, aspecte ce au crescut și înflorit datorită Templierilor și a faptelor lor.

Toate acestea fiind spuse, care este concluzia pe care o putem trage, după ce am analizat atât surse istorice scrise, cât și simboluri sau elemente arhitecturale? Cu siguranță nu o să încheiem această lucrare prin a agrea cu teoriile unor pasionați ai domeniului, care spun că Ordinul Templier și-a mutat activitatea în subteran, dar continuând să existe sub aceeași formă, structură, având același nume și fix aceeași misiune etc. În schimb, nici nu vom afirma că da, într-adevăr, influența acestui mare ordin cavaleresc s-a limitat în perioada secolelor XII-XIV, deoarece am structurat și orientat toată lucrarea în direcția negării acestei concluzii radicale. Ce vom conchide este că Templierii, ca și ordin cavaleresc instituționalizat, nu au mai continuat să existe după 1312, dar idealurile, valorile, elementul religios și rigoarea militară au persistat în istorie, inspirând atât familii nobiliare din Scoția, cât și regi din Peninsula Iberică să încerce o continuare a tradițiilor Templiere; fie că vorbim de fondarea unor noi ordine, cu o misiune  și anumite simboluri comune, fie că vorbim de încercări de reconectare cu trecutul, de redescoperire a unor aspecte legate de Templieri ce pot părea pierdute.

Ce e drept este că, orice am încerca să demonstrăm, Ordinul Cavalerilor Templieri a fost îndeajuns de puternic și relevant încât nu numai că și-a pus accentul pe o societate medievală diversă, dezbinată, plină de războaie și de fervoare religioasă, dar a inspirat pasionați născuți câteva secole mai târziu să încerce să le deslușească misterele sau motivele adevărate, din păcate ajungându-se, nu în puține cazuri, la exagerări și mituri ce nu au nicio bază istorică sau sămânță de adevăr.

---

Imagine principală:

Alte imagini din cadrul articolului:

Bibliografie:

1. 
   „Templierii”, de Barbara Frale, pagina 16 ↩︎
2. 
   „Templierii”, de Barbara Frale, pagina 17 ↩︎
3. 
   „Declarația de la Arbroath” (1320) ↩︎
4. 
   „Address to the Devine Being”(aprox. 1312) ↩︎
5. 
   „Address to the Devine Being”(aprox. 1312) ↩︎
6. 
   „Regii Blestemați”, de Maurice Druon, Volumul I, pagina 86 ↩︎