Cum arată o mare putere când începe să se prăbușească? Ei bine, răspunsul la această întrebare poate fi oferit chiar analizând comportamentul statului condus de Vladimir Putin, care încearcă, prin numeroase mijloace de intimidare, intruziuni politico-sociale sau chiar prin acțiuni militare directe, să arate lumii că este în continuare un pol de influență și relevanță pe scena geopolitică mondială. Acestea fiind spuse, realitate este una mult mai brutală pentru Rusia.

Acum 40, 50, 60 de ani, Uniunea Sovietică reprezenta o adevărată superputere, un rival formidabil al Statelor Unite și al blocului țărilor democratice, concentrat în zona euro-atlantică. Statul creat în urma acțiunilor unor bolșevici precum Lenin sau Troțki, împreună cu țările-satelit ale sale, din Estul Europei, aduse la un numitor comun prin apartenența la Pactul de la Varșovia și regimul politic, dețineau mai bine de 6% din PIB-ul mondial la sfârșitul anilor 1980, comparativ cu 1,8% pentru blocul de țări condus de Rusia contemporană. În plus, demografia nu mai reprezintă un atu al Kremlinului, având în vedere declinul din ce în ce mai vizibil al natalității, dar și numărul mare de emigrări din Rusia. Cu toate că are cea mai mare suprafață de pe Glob și o mentalitate de ,,nu ne pasă de pierderi, avem de unde să le înlocuim”, Rusia nu este decât a zecea la nivel global în materie de număr de locuitori, mult sub state precum Brazilia, Pakistan sau Indonezia, considerate a fi puteri în ascensiune. Așadar, numai la o scurtă analiză a acestor date, nu este greu să realizăm faptul că scăderea în relevanță și prestigiu a Moscovei se manifestă pe toate planurile.

Cu toate acestea, haideți să mergem și mai departe pe axa timpului, în timpul imperiului și al domniei țarilor. Rusia era atunci un adevărat gigant, bucurându-se de o creștere imensă în influență pe vremea unor lideri precum Petru cel Mare sau Ecaterina cea Mare. Fiind singura (de pe continent, exceptând Marea Britanie) care a rezistat invincibilelor armate ale lui Napoleon Bonaparte, soldații ruși au ajuns până în centrul Parisului, jucând un rol decisiv în victoria Europei împotriva Imperiului Francez. În prezent, armatele ruse, de care toți analiștii se temeau că vor „nivela” Ucraina în doar câteva zile și vor amenința integritatea teritorială a NATO, sunt blocate într-un război de uzură împotriva vecinului lor mult mai mic și mai slab echipat. Da, într-adevăr, ajutorul Occidental pentru cei din urmă a contat enorm, dar, cu toate acestea, aproape orice statistică legată de numărul de trupe, avioane, tancuri, blindate etc. rămâne de partea Moscovei.

Așadar, ideea de la care pornim ca fundament al acestui articol este că Rusia din prezent, comparată cu etapele prin care a trecut deja, respectiv imperiu și uniune de state socialiste (tot un imperiu, dar ghidat de principiile marxism-leninismului), nu este decât o umbră, o bucată dintr-un întreg ce reprezenta, cândva, un veritabil izvor de putere militară, demografică și politică. Această „bucată”, în ciuda greutăților și a limitărilor sale evidente, promovează și se angajează într-o politică agresivă, în care nu ține cont de multe principii geopolitice și reguli ale comunității internaționale, în care nu respectă integritatea teritorială a vecinilor săi și, în fond, ne arată tuturor că imperialismul, ca doctrină și strategie militar-politică, nu mai poate funcționa în lumea în care trăim, în epoca tehnologiei și a globalizării tot mai accentuate.

Partea a II-a – Metodele de manifestare ale neo-imperialismului rusesc:

După căderea URSS-ului, China a preluat rolul de purtător al torței comuniste. Rusia se confrunta cu o realitate sumbră: pierderea poziției de superputere și avansul valorilor democratice și euro-atlantice spre Est, cât mai aproape de granițele ei. Numeroase țări luaseră naștere, marea majoritate a lor fiind considerate deja o parte integrantă a lumii rusofile, precum Ucraina, Kazakhstan sau țările baltice. Ideea de imperiu rus părea o simplă rămășiță a unui trecut peste care se va trece, mai devreme sau mai târziu, chiar și de elitele politice ultra-naționaliste de la Moscova.

În ciuda încrederii liderilor politici ai lumii democratice într-un viitor de pace și stabilitate în zona fostului URSS, lucrurile aveau să se schimbe. Încă din 1994, Rusia, condusă la început de Boris Yeltsin, iar mai apoi de Vladimir Putin a purtat un război extrem de sângeros împotriva Ceceniei, regiune predominant musulmană, dominată de un grup etnic fundamental distinct de slavi, cu trăsături caucaziene și orientale pronunțate. A doua parte a conflictului, începută chiar în primele zile ale ,,domniei” lui Putin, a avut ca pretext ,,cruciada’’ împotriva teroriștilor ceceni. Între 1999 și 2000, capitala Ceceniei, Grozny, a fost asediată de către ruși. Nereușind să rupă linia frontului prin mijloace militare convenționale, au apelat la metode de distrugere în masă a facilităților și moralului celor asediați, bombardând Grozny cu arme chimice, rachete balistice și termobarice etc. Aceștia au lăsat în spate ruinele unei metropole de aproape 400.000 de locuitori și dislocând între 200.000-300.000 de civili.

Intervențiile Kremlinului în spațiul ex-sovietic au devenit evidente odată cu trecerea timpului. În Tajikistan sau Georgia (în regiunile disputate Abkhazia și Oseția), trupele ruse au fost implicate activ și au susținut, în special în cazul conflictului din Georgia, destabilizarea acestor foste membre ale Imperiului Rus, respectiv URSS-ului, folosindu-se de o politică a cărei caracteristici erau fundamentate pe ideea cu originea în epoca imperială a „statului mai mare care dictează și își impune propria voință asupra celor mai slabi și mai mici”.

De fapt, dacă analizăm în context politica post-1991 a Rusiei, vom observa că este îndreptată, aproape integral, în vederea reafirmării influenței și puterii imperiale a Rusiei. Aceste afirmații nu provin din analize incerte și ambigue ale acțiunilor Moscovei, ci chiar din spusele unor figuri proeminente din cercul lui Vladimir Putin, precum Vladislav Surkov, fost consilier al actualului lider rus. El a descris modul în care vechile posesiuni ale Rusiei trebuie recucerite, afirmând că decizia de a constitui o serie de republici în cadrul URSS-ului nu a făcut decât să slăbească autoritatea imperială asupra lor, conducând, într-un final, la formarea unor națiuni independente și suverane a căror existență și integritate nu poate fi tolerată de către actuala conducere a Federației Ruse.

Așadar, acceptarea de către Vladimir Putin, lider instalat la Kremlin în anul 2000, a ideii care susține nevoie urgentă de reformare, sub o formă sau alta, a cadrului imperial rusesc, a determinat adoptarea unor tactici mult mai complexe și subtile, menite să slăbească/să sperie vecinii Rusiei, dar și fostele membre ale sferei ei de influență, membre NATO începând cu sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000. Acestea au constat în: atacuri cibernetice, precum cel împotriva Estoniei din 2007, care a paralizat sectorul bancar, dar și cel al serviciilor publice, sau cel împotriva Georgiei din 2008, care a vizat site-ul președintelui de atunci, Miheil Saakașvili, dar și cel al Băncii Naționale georgiene; tehnici extensive de dezinformare și manipulare a populației civile, în special în Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau Kazahstan; otrăviri, ca de exemplu faimosul caz al tentativei de ucidere a fostului ofițer militar Serghei Skripal și dublu agent pentru agențiile de inteligență și spionaj britanice, fiind folosit agentul neural A-234, din categoria Novichiok, o armă chimică deosebit de periculoasă, care a determinat o reacție promptă din partea Marii Britanii, manifestată prin expulzarea a peste 100 de diplomați ruși din Londra. Cu toate că ultima categorie de acțiuni  nu reprezintă neapărat o formă de impunere a propriei voințe, face totuși parte din tacticile Moscovei ce își propun să reflecte puterea și ușurința cu care pot să acționeze spre a își îndeplini scopurile sau a elimina rivalii regimului, chiar și pe teritoriile unor state membre NATO.

Poate cea mai gravă manifestare a politicii clandestine a Federației Ruse o reprezintă intervenția directă, pe căi militare, în descurajarea efortului de sprijinire a vecinilor săi, considerați a fi foste și viitoare teritorii ale patriei-mamă. Spre exemplu, în 2014, 3 membri ai serviciului militar secret rusesc au aruncat în aer un depozit de armament din Cehia, loc în care era depozitat muniție ce urma să ajungă în Ucraina, care se confrunta cu resurgența rebelilor de etnie rusă din Donbass, dar și cu pierderea peninsulei Crimeea. Alte explozii similare au avut loc, tot în aceeași perioadă, și în Bulgaria, dar reacția NATO și în special a Statelor Unite a întârziat să apară, alimentând astfel curajul de natură nebunească al lui Vladimir Putin, aflat acum într-o misiune din ce în ce mai evidentă de reimpunere a idealului rusesc în Europa.

Partea a III-a – Agresiunea rusească se mută în Europa. Reacția Occidentului:

Dacă până acum am vorbit despre intervenții militare în zona asiatică, depărtată de nucleul democrațiilor europene, acum ne vom muta atenția spre ,,Bătrânul Continent”, în speță Ucraina. Decizia președintelui Yanukovych de a nu semna acordul economic bilateral cu UE, optând în schimb pentru apropierea de zona de influență economică a Rusiei a provocat proteste masive în Kiev, mișcare de stradă ce a purtat numele de Euromaidan. Cu toate că democrația și valorile pro-europene au avut câștig de cauză, Rusia a profitat de haosul social-politic instaurat în Ucraina, anexând Crimeea fără pierderi militare și alimentând tensiunile din zona regiunilor separatiste Donețk și Luhansk, ce vor deveni subiect de divergență geopolitică și, într-un final, factorul declanșator al invaziei ruse din februarie 2022.

Reacția națiunilor occidentale la mișcările de natură militară ale Moscovei au întârziat să apară, iar Vladimir Putin, după ce a demonstrat lumii cum lumea democratică a picat într-o reverie după căderea URSS-ului, fiind complet nepregătită de o revenire la tensiunile pre-1991, și-a concentrat întreaga atenție pe răsturnarea regimului pro-european de la Kiev și anexarea unor teritorii afiliate istoric Rusiei. Relațiile dintre Federația Rusă și Ucraina s-au înrăutățit din ce în ce mai mult în intervalul cuprins între 2014 și 2022 și au culminat cu demararea ,,Operațiunii Militare Speciale’’ pe data de 24 februarie 2022. Motivul? Nevoia de a elimina ,,fasciștii’’ ce conduc Ucraina, dar și pentru a asigura protecția etnicilor ruși din Donbass împotriva acestora.

Acest moment a fost unul de răscruce pentru Europa, poate cel mai important de la invazia germană a Poloniei din 1939. O lume care pentru mai bine de 30 de ani se reorientase spre pace, dezvoltare economică și armonie politică, construind un bloc politico-economic numit UE ce deținea a doua economie globală, după Statele Unite, a fost pus față în față cu o realitate în care numai Moscova trăise până atunci, și anume cea a tensiunilor militare ca element fundamental al relațiilor dintre state. În consecință, reacția nu a întârziat să apară: bugetele militare au crescut, în special în rândul țărilor est-europene, precum Polonia sau România, care au demarat proiecte de înzestrare impresionante, intrarea în NATO a două țări ce fuseseră până atunci neutre, Suedia și Finlanda, dar și impunerea unor sancțiuni economice dure de către numeroase națiuni europene (manifestate prin confiscarea averilor unor oligarhi, precum cei din UK, demararea primelor eforturi de înlăturare a dependenței energetice față de Moscova, excluderea Rusiei din sistemul de tranzacții bancare Swift etc.). Cum am scris într-un articol anterior, invazia Ucrainei a reprezentat începutul unei noi epoci pentru Europa. Realitatea în care trăim nu mai respectă principiile pe care lumea post-1991 și le propusese ca fiind de bază, iar asta din cauza faptului că Rusia nu este capabilă să se adapteze la fundamentul geopolitic modern, ea agățându-se cu toate mijloacele de gloria trecutului său.

Partea a IV-a: Viitorul Rusiei în contextul acțiunilor sale:

După ce am analizat în amănunt tot ce a făcut țara condusă de Vladimir Putin pentru a își submina ,,inamicii”, pentru a periclita siguranța și suveranitatea unor foste membre URSS, pentru a incita la conflict, iar mai apoi a se portretiza drept victimă a ,,expansiunii” NATO etc., ce îi este rezervat în viitorul apropiat Federației Ruse?

Nu putem oferi un răspuns exact, care să satisfacă pe toți curioșii/pasionații din sfera acestui domeniu, dar putem specula, folosindu-ne de indiciile pe care tendințele geopolitice și economice ni le oferă. Războiul din Ucraina se va termina, sub o formă sau alta, iar la finalul zilei, cu toate că Ucraina nu va fi putut, cel mai probabil, să își reformeze granițele pre-2014, Rusia reușind astfel stabilirea coridorului terestru Donbass-Crimeea, pierderile celor din urmă vor fi unele extraordinar de mari, ce vor descuraja Moscova să mai încerce, prin tentative de agresiune directă, să amenințe securitatea vecinilor săi. Conflictul pe care îl poartă acum se desfășoară nu numai folosindu-se de soldați ruși get-beget, patrioți și dornici să-și ,,apere’’ patria, dar și numeroși infractori/pușcăriași, luptători angajați pe contracte bănoase, atrăgătoare și, mai nou, peste 10.000 de soldați nord-coreeni.

Economia rusă este și ea într-o situație fragilă, în ciuda cifrelor promovate de conducere, care subliniază creșteri impresionante de PIB, dar care nu iau în seamă inflația galopantă, bugetele enorme acordate armatei, împrumuturile realizate prin bănci către întreprinderile militare, băncile rămânând astfel fără lichidități, scăderea forței de muncă din cauza plecării unui număr mare de bărbați pe front, criza demografică și efectele ei în circuitul economic etc. Imediat ce războiul va lua sfârșit, Rusia va intra într-o spirală devastatoare de declin economic și social, în special dacă președintele american Donald Trump se va ține de planul său și va prăbuși prețul petrolului, ultima monedă de schimb a Moscovei în vremuri de criză.

Coroborând tot ce s-a spus pe parcursul articolului, Federația Rusă duce în prezent o luptă de reafirmare, o încercare disperată de reîntoarcere la vechile vremuri, în care era o adevărată putere, un gigant în domeniile apărării, industriei, științei, sportului ș.a., reprezentanta unor idealuri imperialiste ce au adus națiunea rusă dintr-o putere de mână a doua, așa cum era în secolele XVI-XVII, la una de talie mondială, așa cum a devenit în secolele XVIII-XX. Aceasta fiind mentalitatea de la Kremlin, una depășită și de neînțeles pentru noi, cei care trăim, cu bune și cu rele, în lumea civilizată și democratică, colaborarea între noi și ei, sub condiții pe deplin pașnice și cordiale, va fi imposibilă. Declinul Rusiei va veni la un moment dat, importanța ei ca actor global va scădea semnificativ, în detrimentul altor țări, precum India, China, Pakistan, Nigeria sau Indonezia. Acest lucru este cauzat de politicile Kremlinului, ce definesc o perioadă peste care lumea post-1945 și, într-un final, post-1991 a dorit să treacă, și anume lumea imperialismului.

Totuși, până atunci, ea rămâne o putere militară de luat în seamă și foarte pregătită să își lovească ,,dușmanii’’ prin diverse mijloace/metode, fie ele cibernetice, de natură propagandistă, șantaj economic (aici ne referim la gaze naturale și petrol) și amenințări directe (cum ar fi cea a politicianului rus Dmitri Medvedev, care a amenințat Marea Britanie cu ,,scufundarea în adâncurile oceanului’’ sau chiar cele mai recente declarații, care subliniază puterea și viteza noii rachete balistice Oreșnik, capabilă să lovească orașe precum București, Roma, Bruxelles, Berlin, Paris sau Londra în doar câteva minute de la lansare). În lumea în care trăim, este foarte important să înțelegem natura poporului rus, rezistent la lipsuri și greutăți, iar democrațiile trebuie să mențină un front comun și să își apere reciproc interesele. Într-un final, Rusia nu va înceta să fie o amenințare până nu va înțelege că influența reală și de durată necesită și implicarea activă în jocul dialogului și al respectului, nu numai folosind frica și doctrina ,,bățului mai mare”.

Vă plac articolele noastre? Ne puteți urmări pe Facebook, pe Instagram sau pe canalul nostru de pe WhatsApp, pentru a fi notificați atunci când apar articole noi!

---

Imagine principală:

Bibliografie: